Calendarul Aztec: Piatra Soarelui

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

În Muzeul Naţional de Antropologie din Mexico City se află expus un calendar solar aztec, un basorelief sculptat pe o piatră circular cu un diametru de 3,7 metri şi cu greutatea de 25 tone, care a fost descoperit în zona oraşului respectiv.

În partea centrală a calendarului se află faţa zeului solar Tonatiuh, aceasta fiind înconjurată de 4 dreptunghiuri. În dreptunghiurile respective sunt reprezentate încarnările anterioare alezeului Soare. În sistemul cosmogonic mayaş era acrediată ideea că 4 lumi diferite ar fi existat înaintea celei prezente.

Lumile anterioare, împreună cu încarnările zeului Soare, ar fi fost distruse de catastrofe în urma cărora specia umană aproape că a dispărut de pe faţa planetei.

În primul dreptunghi (asociat cu punctul cardinal Vestic) este sculptat capul unui jaguar, deoarece prima lume a fost distrusă de 4 jaguari, jaguarul fiind o reprezentare - în concepţia mayaşă - a Zeului Creator Tezcatlipoca. Cel de-al doilea dreptunghi (asociat cu Nordul) îl infăţişează pe şarpele cu pene, "Zeul celor 4 Vânturi", deoarece a doua civilizaţie a planetei a fost distrusă de uragane cataclismice. Cel de-al treilea dreptunghi (asociat cu Estul) înfăţişează un dragon, "Zeul celor 4 fulgere şi trăsnete" care a distrus a treia civilizaţie umană. Si în sfârşit, al patrulea dreptunghi (asociat cu Sudul) înfăţiţează o şopârlă, "Zeul celor 4 ape", deoarece ultima civilizaţie a fost distrusă de un potop cataclismic care a durat 52 de ani şi din care au scăpat doar un bărbat şi o femeie, desigur cu scopul de a continua evoluţia speciei umane. Este interesantă această alegorie a cărei ultimă parte aminteşte de legendarul potop al lui Noe descris în Vechiul Testament şi de tragedia locuitorilor continentului Atlantida scufundaţi în apele oceanului acum 12.000 de ani, ai căror urmaşi direcţi, mayaşii se pare ca au fost.

şi prevesteşte sfârşitul civilizaţiei actuale în urma unor curemure cataclismice, atât de puternice cum nu au mai fost vreodată pe această planetă, şi care vor veni de undeva din partea de Vest. Este foarte straniu şi un semn de rău augur, faptul că extrem de precisul calendar mayaş care începe numărătoarea anilor prezentului ciclu cu data de 12 August 3113 B.C., se opreşte la data de 21 Decembrie 2012 A.D.. Această perioadă însumează5125 de ani, durata a 13 baktuni sau a unei aşa numite epoci creatoare.

Probabil că există pe undeva o similitudine între mitul celui de-al cincilea Soare mayaş şi Apocalipsa lui Ioan din Noul Testament care prevesteşte apariţia, la sfârşitul mileniului al doilea, a "unui cer nou şi unui pamânt nou, pentru că cerul dintâi şi pamântul dintâi pieriseră şi marea nu mai era". Calendarul mayaş prezinta 21 Decembrie 2012 ca dată la care va avea loc colapsul tehnologic total şi sfârsitul actualei civilizaţii.

Sfinxul provine din Atlantida

“Exista o Universitate Atlantă minunată: Vreau să mă refer în mod explicit la SOCIETATEA AKALDANA, o adevărată Universitate de Înţelepţi”...

“Membrii Societăţii Akaldana au făcut parte din acel Popor Select care a putut să scape din Atlantida atunci când a înţeles faptul că o mare catastrofă se apropia. S-au aşezat la început în partea de Sud a Continentului African, apoi au emigrat către Cairona (Cairo de azi). Aici au construit faimoasa lor Universitate şi Sfinxul în faţa acesteia”...

Samael Aun Weor

 Dacă Sfinxul l-ar întreba azi pe Edip: Care este animalul care a existat în Atlantida, a existat în Egipt şi există încă şi astăzi?, mai bine era dacă Teba nu s-ar fi salvat...

Întotdeauna am studiat în cărţile de Isorie faptul că Sfinxul din Gizeh, (faimosul monument cu corp şi gheare de leu, labe de taur, aripi de vultur şi faţă umană, cu înălţime de cca 20 m şi lăţime de 57m), are cca 4.500 de ani vechime, mai mult sau mai puţin, conform Ştiinţei Oficiale.

Chiar şi pentru Ştiinţă, originile Vechiului Egipt au reprezentat întotdeauna o enigmă, iar arheologii s-au întrebat de multe ori: “Cum poate lua naştere o civilizaţie atât de complexă cu două mii de ani înainte de Grecia şi care doar în cinci sute de ani a dezvoltat un sistem de scriere complet, a elaborat un calendar şi matematici sofisticate şi care, în plus, a fost capabil să ridice cele mai mari monumente din piatră (cunoscute) construite de către om?”

NOUTĂŢI DESPRE ENIGMA DIN GIZEH

Geologul Robert Schoch, de la Universitatea din Boston, nu doar că a dezlegat polemica ci a adăugat o nouă enigmă la cele care deja existau asupra Ţării arse de soare a lui Kem (Egiptul), afirmând faptul că gigantica şi misterioasa statuie din Gizeh are mai multe milenii decât i se acordă.

Schoch şi-a bazat concluziile pe studiile asupra eroziunilor existente pe corpul sfinxului. A afirmat faptul că o deteriorare atât de severă putea să fie provocată doar de apă, ceea ce a implicat o climă cu ploi intense care nu a existat in platoul Giza atunci când piramidele au fost construite.

Pe de altă parte, Mohamed Abu Baker, director al organismului responsabil de monumentele arheologice dinEgipt, a afirmat faptul că studiul efectuat cu un aparat de măsură special, care determină vechimea pietrelor prin intermediul vibraţiei, a dat ca rezultat, prin aplicarea asupra pietrei calcaroase din care este construită statuia, o vechime de mai mult de 10.000 de ani.

În ciuda acestora, există egiptologi precum Lenny Bell de la Universitatea din Chicago care cu îngâmfare sceptică afirmă: “Nu sunt dispus să admit faptul că ne-am înşelat atâtea mii de ani".

Acum, dacă ţinem seama de faptul că multe legende, Maeştri (cum ar fi Samael Aun Weor şi Gurdjieff) şi diverşi egiptologi ezoterişti precum John Anthony West (care l-a însoţit pe Schoch în expediţiile sale), întotdeauna au afirmat faptul că Sfinxul este mai vechi decât dinastiile egiptene, ajungem la concluzia că, aceste constatări şi afirmaţii sunt întărite, în cele din urmă, de probele geologice...

Atlantida

O, minunată Înţelepciune ce provii de la Fiinţă, umple inima noastră de iubire şi fă să strălucească în noi lumina ta pură!

O, minunată Lumină ce te afli ocultată în profunzimile noastre, fă să fim ceea ce am fost în aurora zilelor!

O, minunată Cunoaştere, fericire inefabilă a spiritului, ghidează-ne paşii până când vom putea reînvia pasărea minunată de lumină!

O, minunată şi binecuvântată Lumină, fă din noi fiinţe superioare, nu prin ceea ce avem ci prin ceea ce dăm!

O, minunată Lumină, fă ca inimile noastre să simtă necesitatea de a încarna Iubirea!

O, pământuri minunate ale Cunoaşterii eterne, voi ce v-aţi ascuns în profunzimile tenebrelor, arătaţi-vă din nou pentru a ne transmite înţelepciunea voastră eternă şi divină!

Dincolo de Coloanele lui Hercule, în Oceanul Atlantic a existat un imens continent format din şapte insule mari, dedicat înţelepciunii Divine, numit OLISIS sauATLANTIDA. Acest vast continent era precum un vis al poetului, o creaţie divină, pe care mulţi filosofi, printre care Platon, iniţiatul, ni-l descriu ca pe un loc de eternă înţelepciune. Pe acest continent s-a dezvoltat o puternică civilizaţie, unde trăiau Suraşii, zeii, oamenii perfecţi, fiinţe minunate ce posedau o minunată ştiinţă şi o grandioasă religie. Pe aceste pământuri a existat o adevărată universitate de înţelepţi numită Societatea Akaldana, unde se studiau misterele divine.

Membrii acestei Societăţi Akaldana au făcut parte din acel popor ales care a plecat din Atlantida când au înţeles că o mare catastrofă se apropia şi ghidaţi de Noe biblic sau Manu Vaivasvata, s-au instalat pe pământurile Egiptului. Acolo au stabilit din nou faimoasa lor Universitate Akaldana, supravegheată de aproape de privirea atentă a fidelului gardian al misterelor iniţiatice: Sfinxul.

Această minunată înţepciune a permis tuturor popoarelor solare să realizeze mari opere prin intermediul unei ştiinţe superioare şi să construiască, printre alte minuni, piramidele egiptene şi maya. Această Cunoaştere este aceeaşi pe care a transmis-o Buddha discipolilor săi, precum şi marele Kabir, Iisus din Nazaret, Hermes Trismegistul, Quetzalcoatl, Confucius, Krishna, Mahomed etc. Fiecare a adus un mesaj din înalt, ce conţine aceleaşi principii cosmice de tip completamente impersonal şi atemporal.

Această înţelepciune este aceeaşi ştiinţă secretă pe care o întâlnim în toate religiile şi tradiţiile Occidentului şi Orientului, la sufiştii şi dervişii dansatori, în budism şi în taoism, în magia sacră a nordicilor.

Această cunoaştere ce se bazează pe patru piloni fundamentali: Filosofia, Arta, Ştiinţa, şi Religia, ne dă din nou oportunitatea de a ne întoarce la înţepciunea eternă şi de a dezvolta toate părţile spirituale ale Fiinţei noastre.

Atlas sau Atlanteotl?

Trebuie sa stim ca intregul sistem gnostic contine elemente elenistice, orientale-persane, palestiniene, egiptene, indiene, etc, si nu trebuie sa ignoram principiile gnostice perceptibile in cultele religioase ale nahuasilor toltecilor, aztecilor, mayasilor si incasilor.

Similitudinile vechilor culturi ne invita sa cunoastem mai in profunzime stransa legatura care exista intre aceste civilizatii la toate nivelele: simbolic, artistic, lingvistic, etc.

De exemplu, pe ATLAS il intalnim in mitologia greaca. El este fiu al titanului Iapet si al nimfei Climene, si frate cu Prometeu. Atlas a luptat cu titanii impotriva zeitatilor olimpice. Ca si pedeapsa a fost condamnat sa poarte pentru totdeauna pe spatele sau Pamantul si Cerul.

Figura lui Atlas suportand greutatea Pamantului a fost utilizata pe copertile primelor colectii de harti, si ulterior, in prezent, orice volum de harti poarta numele sau, adica Atlas.

Atlante, forma plurala pentru Atlas, este un termen clasic folosit in arhitectura contemporana pentru a exprima figura sculptata a unui barbat care, utilizata ca si coloana, sustine o structura superioara.

Daca observam de exemplu similitudinea lingvistica a cuvantului “Atlas”, observam ca se aseamana foarte mult cu “Atlantida”. Pentru a intelege mai bine, putem diviza termenul “Atlantida” astfel: ATL-ANTIDA; in limba Nahuatl, ATL inseamna APA, iar noi stim ca astazi Atlantida este scufundata sub ape.

In Codicele Borgia, exista figura luiATLANTEOTL. Astfel, in cadrul marii civilizatii Maya, Atlanteotl tine pe umerii sai apa cereasca exact ca si Atlas al grecilor caruia suntem obisnuiti sa ii acordam prioritate ca si simbol. Putem observa ca atat imaginea cat si denumirea (Atlas si Atlanteotl) prezinta o mare similitudine: Cuvantul“Atlanteotl” il putem diviza in ATLcare inseamna ape, si TEOTL care inseamna Zeu. Rezulta ca cele doua reprezentari sunt unul si acelasi simbol: ambii poarta Apele sau Lumea, iar aici aceste embleme indica doua lucruri. Mai intai, transformarile geologice suferite de scoarta terestra dupa Potopul Universal, cand polii s-au convertit in Ecuator si Ecuatorul in poli; continentul atlant scufundandu-se deci din cauza acestor transformari geologice. In al doilea rand se sugereaza Munca cu Apele prin practica alchimica, rezultat al transmutarii Apelor sau lichidelor esentiale. Se observa deci ca ambii au sustinut Lumea sau Apele, aceasta reprezentand triumful hermetic.

Extraordinarele concordante lingvistice, simbolice, etc, se explica numai datorita trunchiului atlant comun popoarelor americane si mediterano-semite. Cu aceste cuvinte dorim sa semnalam faptul ca vechile civilizatii din Mexic, Egipt, Persia, Grecia, China, etc, se conecteaza intr-o armonie transcendentala unitara. Toate aceste civilizatii anunta aceleasi invataturi, singurele diferente fiind de idiom si de reprezentare, iar fondul, continutul obiectiv, fiind acelasi.

Înţelepciunea Gnostică

„Principiile de bază ale Marii Înţelepciuni Universale sunt mereu identice. Atât Buddha cât şi Hermes Trismegistul, Quetzalcoatl sau Iisus din Nazareth, marele Kabir etc. aduc un mesaj. Fiecare din aceste mesaje ale Celui de Sus conţin, în ele însele, aceleaşi principii cosmice de tip complet impersonal şi universal.

Corpul doctrinei pe care o aducem acum este revoluţionar în sensul cel mai complet al cuvântului, dar conţine aceleaşi principii pe care Buddha le preda în secret discipolilor săi sau cele pe care Marele Kabir Iisus le dădea, de asemenea în secret, discipolilor săi. Corpul doctrinei este acelaşi, numai că acum este adus într-o formă revoluţionară, în acord cu noua Eră a Vărsătorului.”

Samael Aun Weor: „Dialog între Maestru şi discipoli”

A şti cine este, de unde vine şi încotro merge, a fost din totdeauna o aspiraţie fundamentală a omului. La această nevoie primordială răspunde GNOZA.

Dăltuită în piatră vie, pe frontispiciul Templului din Delphi, o veche maximă spune: “HOMO NOSCE TE IPSUM”… (Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi Zeii.)

Din timpurile cele mai vechi, omul a căutat mereu să-şi dezvolte posibilităţile, să se cunoască pe sine şi să cunoască destinul său material şi spiritual.

Este scris că „Gloria lui Dumnezeu constă în a-şi ascunde misterele, iar cea a omului în a le descoperi”.

A găsi, prin tine însuţi, soluţia exactă a tuturor tainelor Naturii, nu poate fi niciodată o erezie sau o absurditate, cu atât mai mult cu cât acesta este cel mai demn şi mai glorificat drept pe care îl are orice creatură umană.

A venit ora să ne auto-explorăm pentru a ne cunoaşte cu adevărat. A trăi pentru a trăi, fără a şti nimic despre noi înşine, fără a şti cine suntem, nici de unde venim, nici de ce existăm, nu merită osteneala.

Este necesar să găsim răspunsul la toate aceste întrebări şi pentru aceasta, prietene investigator, s-au născut studiile gnostice.

Este bine de ştiut că, din punct de vedere etimologic, cuvântul GNOZĂ vine din greacă şi înseamnă CUNOAŞTERE; totuşi, este evident că nu este vorba de o cunoaştere obişnuită. GNOZA se referă la o ÎNŢELEPCIUNE SUPERIOARĂ, TRANSCENDENTALĂ pentru fiinţa umană.

Această CUNOAŞTERE UNIVERSALĂ şi ATEMPORALĂ din care a emanat imensa asemănare teologică, filosofică, artistică şi simbolică a marilor civilizaţii ale trecutului, este dovada că toate au la origine acelaşi izvor.

„JANA”, „YANA”, „GNANA” sau „GNOSIS” este ştiinţa lui JANO sau ştiinţa CUNOAŞTERII INIŢIATICE, ştiinţa lui ENOICHION sau a Prorocului.

Cuvântul „JINA” de la care provine termenul „GNOSIS” nu este decât pronunţia în castiliană a cuvântului amintit mai sus; adevărata sa scriere derivă din Persană şi din Arabă şi nu este „JINA”, ci „DJIN” sau „DJINN” şi astfel îl vedem folosit de mulţi autori.

Aşadar, este evident că nici o persoană cultă nu va cădea azi, ca mai demult, în eroarea simplistă de a scoate la iveală curentele Gnostice ale vreunei laturi spirituale exclusive.

Deşi este cert că trebuie să ţinem cont de învăţăturile gnostice conţinute în elementele Elenistice şi Orientale, incluzând Persia, Mesopotamia, Siria, India, Tibetul, Palestina, Egiptul etc., nu ar trebui să uităm niciodată principiile gnostice perceptibile în sublimele culte ale populaţiilor Nahuatl, Toltecă, Aztecă, Zapotecă, Mayaşă, Incaşă, Chibcha, Quechua etc. din America Latină.

Rezultă, aşadar, că e învechit să ne gândim la GNOZĂ ca la un simplu curent metafizic introdus în sânul creştinismului. GNOZA constituie o ATITUDINE EXISTENŢIALĂ cu caracteristici proprii, înrădăcinată în cea mai veche, elevată şi rafinată aspiraţie esoterică a tuturor popoarelor a căror istorie, din păcate, nu este bine cunoscută de antropologii moderni.

Vorbind foarte sincer şi fără ocolişuri, vom spune: „Gnoza este un funcţionalism foarte natural al conştiinţei; o PHILOSOPHIA PERENNIS ET UNIVERSALIS”.

Fără îndoială, Gnoza este cunoaşterea iluminată de Misterele Divine rezervate unei elite.

Cuvântul „GNOSTICISM” închide înăuntrul structurii sale gramaticale ideea de sisteme sau curente dedicate studiului Gnozei.

Acest Gnosticism implică o serie coerentă, clară, precisă de elemente fundamentale, verificabile prin intermediul experienţei mistice directe: „Blestemul din punct de vedere ştiinţific şi filosofic”; „Adam şi Eva din Geneza Ebraică”, „Păcatul Originar şi ieşirea din Paradis”, „Misterul lui Lucifer-Nahuatl”, „Moartea Sinelui Însuşi”, „Puterile Creatoare”, „Esenţa SALVATOR-ului SALVANDUS”, „Misterele Sexuale”, „Cristosul Intim”, „Şarpele Ignic al Puterilor Noastre Magice”, „Coborârea în Infernuri”, „Întoarcerea în Eden”, „Darul lui Lucifer”…

Numai Doctrinele Gnostice care implică fundamentele Ontologice, Teologice şi Antropologice ale reperelor citate mai sus fac parte din Gnosticismul autentic.

PREGNOSTIC este acela care prezintă în formă concretă, evidentă şi specifică un caracter detectabil într-o oarecare formă în sistemele Gnostice, însă integrând acest aspect într-o concepţie cu totul străină Gnosticismului revoluţionar. Această gândire cu siguranţă nu este Gnostică, dar totuşi este Gnostică.

PROTOGNOSTIC este întregul sistem Gnostic în stadiul incipient şi germinal; mişcări dirijate de o atitudine foarte asemănătoare celei care caracterizează curentele Gnostice definite.

Adjectivul „GNOSTIC” poate şi chiar trebuie să fie aplicat în mod inteligent atât conceptelor care într-o formă sau alta se relaţionează cu Gnoza, cât şi Gnosticismului.

 Termenul „GNOSTICIZANT”, fără îndoială, se găseşte foarte aproape de „pregnostic” prin semnificaţia sa, întrucât cuvântul, în realitate, în sens strict este în relaţie cu aspecte intrinsece care posedă anumite asemănări cu Gnosticismul Universal, dar care sunt integrate într-un curent care nu este definit ca fiind Gnoza.

O dată stabilite ferm aceste clarificări semantice, să trecem acum să definim cu claritate Gnosticismul.

E cazul să clarificăm în acest tratat, într-o formă accentuată, că Gnosticismul este un proces religios foarte intim, natural şi profund. Este un Esoterism autentic de fond, desfăşurându-se clipă de clipă, cu experienţe personale mistice foarte particulare… Doctrină extraordinară care adoptă fundamental formă mitică şi uneori mitologică. Liturghie magică, inefabilă cu vie ilustrare pentru Conştiinţa Superlativă a Fiinţei…

Gnoza

Principiile de bază ale marii înţelepciuni universale sunt întodeauna la fel. Aceleaşi învăţături au fost predate de marii iniţiati din toate timpurile în şcolile de mistere. Cunoaşterea superioară este atemporală şi impersonală. Buddha, Iisus, Mahomed, Quetzalquatl - toţi au transmis o învăţătură care se completează, însă care în esenţă este aceiaşi fiind doar adaptată la perioada de timp şi la inţelegerea oamenilor din vremurile respective. Şi în zilele noastre este aceeaşi dintotdeauna însă este adusă într-o forma revoluţionară în acord cu epoca în care trăim. Şi are acelaşi obiectiv: unirea omului cu Divinul.

Samael Aun Weor: „Dialog între Maestru şi discipoli”

Autocunoaşterea

A răspunde în mod serios la cele trei mari întrebări ale filozofiei eterne: Cine suntem? De unde venim? şi Încotro mergem? este o necesitate primordială a fiinţei umane din toate timpurile. Din cele mai vechi timpuri omul a căutat răspuns la întrebările care îl frământau, a căutat să afle ce a fost înainte de-a se naşte, ce este în prezent şi ce va fi după ce va părăsi această lume - sau altfel spus de unde venim, de ce trăim, încotro mergem.

Căutătorul sincer a început în mod înţelept să caute răspunsuri în interior, să se cunoască pe sine. Ca o dovadă în acest sens, pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, o veche maximă spune: ”Homo nosce te ipsum” (în greacă Gnothi Seauton, atribuită primului filozof grec Thales) şi înseamnă “Omule cunoaşte-te pe tine însuţi” continuarea fiind “şi vei cunoaşte universul şi zeii”. Remarcăm aici cuvântul cunoaştere. Vorbim însă despre o cunoaştere superioară, transcedentală, o cunoaştere a ceea ce este cu adevărat Divin.

Tipuri de cunoaştere

Există într-adevăr mai multe tipuri de cunoaştere. Cunoaşterea comună, obişnuită, este necesară în viaţa de zi cu zi pentru a ne descurca mai uşor în societate, la serviciu, acasă; este cunoaşterea care ne permite să ne câştigăm painea, să preparăm hrana, să ne întreţinem locuinţa etc.

Cunoaşterea intelectuală este cea pe care am dobândit-o în urma educaţiei şi experienţei intelectuale şi ea este condiţionată şi limitată de factori circumstanţiali, care ţin de forma sau stadiul societăţii la un moment dat.

Şi există cunoaşterea superioară, cunoaşterea misterelor fiinţei umane dincolo de lumea materială - la acest tip de cunoaştere se referă Gnoza. Fiecare fiinţă umană dispune de capacitatea de a investiga şi a afla răspunsuri la întrebările existenţiale. Această cunoaştere se află în interiorul nostru, aceasta este Gnoza.

Etimologia termenului GNOZĂ

Anunţând zorii unei noi zile pentru omul contemporan, Gnoza de ieri, de azi şi dintotdeauna răsare ca un soare de bunăstare. Dicţionarele subliniază că acest cuvânt “Gnoză” este de origine greacă şi se referă în sensul general la Cunoaştere. Însă, într-un sens mai profund, cuvântul“Gnoză” face aluzie la o cunoaştere revelată, la un Modus Operandis, care explică fenomenele fizice şi metafizice privitoare la Univers şi la om ca„protagonist“ al acestuia.

Principiile de baza ale marii intelepciuni universale sunt întodeauna la fel. Aceleaşi învăţături au fost predate de marii iniţiaţi din toate timpurile în şcolile de mistere. Cunoaşterea superioară este atemporală şi impersonală. Buddha, Iisus, Mahomed, Quetzalquatl - toţi au transmis o învăţătură care se completează, însă care în esenţă este aceeaşi fiind doar adaptată la perioada de timp şi la înţelegerea oamenilor din vremurile respective. Şi în zilele noastre este aceeaşi dintotdeauna însă este adusă într-o formă revoluţionară în acord cu epoca în care trăim. Şi are acelaşi obiectiv: unirea omului cu divinul. Pentru că ştim că această ruptură s-a produs în timpuri arhaice odată cu păcatul originar din Biblia ebraică, cu acea cădere a îngerilor. Gnoza ne arată că este posibil să revenim în sânul divinităţii, şi ne ajută să o facem.

Gnoza se referă la ştiinţa tuturor ştiinţelor, acea artă care, ca fruct al unei inspiraţii revelate, înalţă artistul până a-l face să fuzioneze cu opera sa. Gnoza, nefiind o filozofie, este totuşi veriga de legătură care uneşte lanţul istoric al dezvoltării gândirii umane şi dă, de asemenea, răspunsuri precise şi logice la dilema neliniştitoare a lui “a fi” sau “a nu fi”, care se dezbate pe terenul conştient şi cognoscibil al fiecărei persoane.

„Gnoza este o învăţătură cosmică care aspiră să readucă în interiorul fiecăruia dintre noi capacitatea de a trăi într-un mod conştient şi inteligent” spune părintele gnozei contemporane,Samael Aun Weor. Ea este despărţită total de intelectualismul arid, ambiguu, speculativ, de lumea aridă a teoriilor care crează confuzii şi îndoieli intelectuale. Fără a fi o religie, Gnoza este cheia legitimului „religare“, susţinut în orice sistem religios, oricare ar fi fost epoca sa de apariţie şi modalitatea de expresie.

La rândul său, cuvântul GNOZǍ a dat origine la alte noi cuvinte-concepte, astfel avem:

PREGNOSTIC: Adjectiv care semnalează acele forme de gândire care din exterior seamănă cu gnosticismul autentic deşi nu înglobează în structura lor generală finalitatea Gnozei.

PROTOGNOSTIC: Este orice sistem incipient sau germinal care aspiră la reunirea cu izvorul gnostic.

Multe definiţii au încercat să monopolizeze sensul adevărat a ceea ce trebuie să înţelegem prin Gnoză sau Gnosticism. Acest fapt creează certe dificultăţi când se încearcă prezentarea pe larg a dezvoltării gândirii gnostice, în mare parte datorită faptului că multe documente de încredere, care structurau sistemul gnostic de altă dată, astăzi nu mai există. În consecinţă, au fost emise multe afirmaţii „aventuroase“ promovate de unii investigatori cărora le lipseau izvoarele adecvate referitoare la aceste teme.

Investigatorii imparţiali au afirmat întotdeauna că Gnosticismul este un fenomen foarte personal, propriu, legat de activitatea Conştiinţei în om, în străduinţa acestuia de a descifra misterele care-i relaţionează existenţa cu cea a Creatorului său, precum şi rezultatele care derivă din această legătură necunoscută. Gnoza devine astfel o cunoaştere revelatoare, eminamente practică, care caută să semnaleze atitudinea corectă a omului în faţa vieţii şi să o conducă, prin intermediul unor trăiri şi experienţe personale, la soluţionarea enigmei propriei sale existenţe.

Această cunoaştere universală şi atemporală din care a emanat imensa asemănare teologică, filozofică, artistică şi simbolică a marilor civilizaţii ale trecutului, este dovada că toate au la origine acelaşi izvor. „JANA”, „YANA”, „GNANA” sau „GNOSIS” este ştiinţa lui JANO sau ştiinţa Cunoaşterii INIŢIATICE, ştiinţa lui ENOICHION sau a Proorocului. Cuvântul „JINA” de la care provine termenul „Gnosis” nu este decât pronunţia în castiliană a cuvântului amintit mai sus; adevărata sa scriere derivă din Persană şi din Arabă şi nu este „JINA”, ci „DJIN” sau „DJINN” şi astfel îl vedem folosit de mulţi autori.

O persoană cu o minimă erudiţie în domeniu nu va cădea azi, ca mai demult, în eroarea simplistă de a scoate la iveală curentele Gnostice ale vreunei laturi spirituale exclusive. Deşi este cert că trebuie să ţinem cont de învăţăturile gnostice conţinute în elementele Elenistice şi Orientale, incluzând Persia, Mesopotamia, Siria, India, Tibetul, Palestina, Egiptul etc., să nu ignorăm principiile gnostice perceptibile în sublimele culte ale populaţiilor Nahuatl, Toltecă, Aztecă, Zapotecă, Mayaşă, Incaşă, Chibcha, Quechua etc. din America Latină.

De-a lungul timpului cei care au căutat ”fenomene”, pasionaţi de pitorescul lucrurilor “extra-ordinare”, încercînd să exploreze lumea de dincolo de dogme, chiar dacă nu au investigat în profunzime învăţăturile sacre, au fost propulsorii unor concepţii noi, autonome şi cu aceasta au făcut posibilă înflorirea investigaţiilor asupra istoriei religioase a gnosticismului, la care asistăm de mai bine de treizeci de ani. Istorie îmbogăţită azi, din fericire, prin descoperirile de la Nag Hammadi, Turfan şi Qumran şi prin atenţia tot mai mare care se acordă gândirii tradiţionale a Orientului.

Mărturiile gnostice pe care le avem până în prezent se extind până în epoci şi locuri diferite. Şi ceea ce pentru mulţi autori reprezintă un inconvenient, rezultă a fi un avantaj pentru Gnoză, deoarece oricare ar fi fost mediul naşterii şi existenţei sale, mărturia gnostică exprimă întotdeauna aceeaşi realitate: “o înţelegere totală a ceea ce este”, prin care se înţelege existenţa a tot. Şi în această înţelegere intervin două elemente:

a) Gnoza;
b) Expresia sau relatarea pe care această Gnoză o dă despre sine

Teologic am putea afirma că Gnostic este acela care posedă Gnoza, Cunoaşterea. Însă e clar că această cunoaştere scapă analizelor raţionale obişnuite; corelaţia acestei Cunoaşteri este intimitatea infinită, spirituală a persoanei.

Este evident aşadar, că oriunde un om a reuşit să se apropie de realitatea supremă care sălăşluieşte în interiorul său, el a putut să primească lumina adevărată care emană din izvorul iniţial constituit de către„Monada sa Divină“, ca să folosim limbajul lui Leibniz.

Este prin urmare depaşit să ne gândim la Gnoză ca la un simplu curent metafizic introdus în sânul creştinismului, aşa cum sugerează unii autori sau dogme. Gnoza constituie o atitudine existenţială cu caracteristici proprii, înrădăcinată în cea mai veche, elevată şi rafinată aspiraţie ezoterică a tuturor popoarelor, a cărei istorie, din păcate, nu este bine cunoscută de către antropologii moderni.

Aşa cum afirmă Samael Aun Weor „Gnoza este un funcţionalism foarte natural al conştiinţei; o PHILOSOPHIA PERENNIS ET UNIVERSALIS”. Fără îndoială, Gnoza este cunoaşterea iluminată de Misterele Divine, rezervată şi revelată unei elite autoselecţionate. Cuvântul „Gnosticism” închide înăuntrul structurii sale gramaticale ideea de sisteme sau curente dedicate studiului Gnozei. Acest Gnosticism implică o serie coerentă, clară, precisă de elemente fundamentale, verificabile prin intermediul experienţei mistice directe: „Blestemul din punct de vedere ştiinţific şi filozofic”, „Adam şi Eva din Geneza Ebraică”, „Păcatul Originar şi ieşirea din Paradis”, „Misterul lui Lucifer-Nahuatl”, „Moartea Sinelui Însuşi”, „Puterile Creatoare”,„Esenţa Salvator-ului Salvandus”, „Misterele Sexuale”, „Cristosul Intim”, „Şarpele Ignic al Puterilor Noastre Magice”, „Coborârea în Infernuri”, „Întoarcerea în Eden”, „Darul lui Lucifer” etc.

Cel care nu s-a preocupat niciodată să sondeze în profunzime fundamentele doctrinare ale eternei Gnozepoate cădea uşor în tentaţia de a-şi forma o idee rapidă despre ceea ce implică această cunoaştere şi, în consecinţă, prea puţin obiectivă şi reală. Secole de-a rândul oamenii au ignorat postulatele gnostice despre condiţia omului în cadrul creaţiei. Este indubitabil că umanitatea a degenerat o dată cu trecerea secolelor şi, pentru a dovedi aceasta, este de ajuns să ne uităm la întunecatele pagini ale istoriei negre şi ne vom da seama că în loc să devenim mai buni, am devenit mai răi în toate privinţele.

Mulţumită Gnozei mistica poate să devină ştiinţifică şi ştiinţa să devină religioasă. Astfel se traversează abisul creat de intelect, între ceea ce numim Dumnezeu şi om, ca protagonist al creaţiei.

Este evident că finalitatea ştiinţei JINA sau Gnostice este trezirea în om a tuturor posibilităţilor sale latente infinite. Această muncă este cunoscută în argoul gnostic ca “autorealizarea intimă a Fiinţei”.

„Căutaţi adevărul şi el vă va face liberi!”

Finalitatea Gnozei: Autocunoaşterea

Este rolul gnosticismului acela de a da o adevărată identitate animică sau spirituală creaturii umane; deoarece aceasta din urmă, dacă o analizăm în profunzime, a devenit începând cu căderea angelică un mănunchi de entităţi şi atitudini capricioase care se luptă în mod constant între ele şi care nu au nici un fel de obiectivitate şi aspiraţie superioară. Folosind cuvintele lui Samael Aun Weor:

În numele Adevărului, declar solemn că Fiinţa este singura Existenţă Reală, în a cărei lumină inefabilă şi teribil de divină, acestea pe care le numim Eu, Ego, eu însumi, sine însuşi, nu sunt decât nişte tenebre exterioare, plânset şi scrâşnet de dinţi.

Eul, Egoul, este constituit din sumele şi diferenţele elementelor subiective, inumane, bestiale, care incontestabil au un început şi un sfârşit.

Să asimilăm natura Fiinţei implică, pentru cine doreşte aceasta, o autoanihilare a defectelor sale, ca muncă preliminară.

În această muncă sinceră şi voluntară (denumită de către părinţii creştinismului timpuriu “lepădare de sine”) devotul este asistat de către Pneuma sa (Spiritul), întrucât crearea Sufletului este rezultatul unei forţe centripete (disciplina riguroasă a aspirantului şi loialitatea sa doctrinară) şi a unei forţe centrifuge (dinamismul revelator al Fiinţei care caută să dezvolte Auto-gnoza prin intermediul experienţei umane).

Instrumentul care împărtăşeşte această experienţă este numit, în aceste studii, «Conştiinţa». Din nefericire, aceasta, deşi păstrează încă în străfundurile sale comoara iniţială a Cunoaşterii ultradivine, este în aceste momente prizoniera diverselor elemente psihologice inferioare cărora li se atribuie numele de «Agregate psihologice indezirabile», după cum sunt denumite şi în multe doctrine orientale.

Dizolvând Eul, Esenţa sau Conştiinţa se trezeşte, se iluminează, se eliberează, şi atunci, drept consecinţă sau ca un corolar, apareAutocunoaşterea, Auto-gnoza.

În mod evident, această dezvăluire extraordinară ne invită să murim în noi înşine pentru ca Fiinţa să se manifeste în interiorul nostru.

Este vorba despre o moarte metaforică, echivalentă cu eliminarea definitivă a ceea ce este inferior în interiorul uman.

Fiinţa, ca forţă liberă, purtând în natura sa Omniscienţa, este capabilă să exercite control asupra creaţiei, asupra naturii şi elementelor sale componente, şi astfel asupra întregului cosmos; în acelaşi timp ea cunoaşte resortul secret al existenţei şi diferitele mutaţii care au avut loc în scenariul Cosmogenezei şi Antropogenezei.

Astfel, când posedăm Fiinţa, posedăm în plus şi atributele sale şi aceasta este ceea ce am văzut de multe ori la magii autentici ca şi Iisus, Moise, Zoroastru, Hermes Trismegistul, Quetzalcoatl etc. Ei au fost personaje în care s-a manifestat, de fiecare dată când a fost necesar, o voinţă supraumană capabilă să dezlănţuie cele mai neaşteptate fenomene metafizice sau paranormale.

Incontestabil, doar prin intermediul unei profunde «dorinţe de a fi», putem dobândi această putere misterioasă care există în stare latentă în ascunzişurile noastre intime cele mai profunde şi pe care Gnoza o denumeşte Fiinţa Reală.

Este lamentabil că anumiţi autori, neinformaţi sau de rea credinţă, au asociat GNOSTICISMUL cu tendinţe eretice şi anticreştine. Acest lucru este absurd, având în vedere că primii Părinţi ai Bisericii recunosc că au avut în Gnoză cel mai mare sprijin al lor. Să ne amintim că însuşi Iisus a avut legături cu casta Esenienilor, ale căror manifestări Gnostice sunt recunoscute universal. Marele mistic Sf. Augustin s-a declarat, din punct de vedere teologic ca fiind Gnostic.

Din păcate, s-a observant de asemenea, că de-a lungul istoriei multe societăţi, la adăpostul cuvântului Gnoză, au arătat doctrine care sunt de fapt foarte îndepărtate de ceea ce înseamnă cu adevărat Gnosticismul. Dar, pe de altă parte, însuşi Serge Hutin afirma: «Au fost acuzaţi Catarii şi Templierii că s-au dedat sodomiei; aceste acuzaţii sunt false, astfel de obiceiuri au fost practicate de secte mai obscure».

Concepţiile mistico-filozofice ale gnosticilor cu privire la Dumnezeu şi creaţie, în general foarte criticate de organizaţiile religioase dogmatice, au rădăcini ontologice transcendentale care explică într-un mod mai potrivit natura Divinului.

Virtutea Gnozei constă în faptul că fiind o cunoaştere cognitivă, care merge în miezul lucrurilor, poate să cerceteze adevărata natură a creaţiei şi a autorului său. Gnosticismul ca sistem doctrinar nu investighează doar pe calea dialecticii, ci prin metode practice poate ajunge la înţelegerea acestui Tot prin intermediul experienţei mistice directe. Aceasta i-a permis părintelui gnosticismului contemporan Samael Aun Weor să afirme:

Concepţia artificială a unui Iehova antropomorf, exclusivist, independent de propria sa operă, aşezat acolo sus pe un tron de despotism şi tiranie, lansând fulgere şi tunete împotriva acestui trist furnicar uman, este rezultatul ignoranţei, pur şi simplu idolatrie intelectuală.

Această concepţie eronată a Adevărului, din nefericire, a pus stăpânire atât pe filozoful occidental cât şi pe religiosul afiliat oricărei secte lipsită complet de elementele gnostice.

Ceea ce gnosticii tuturor timpurilor au respins nu este Dumnezeul necunoscut, Unul şi întotdeauna prezent în natură, sau în natura „in abscondito”, ci Dumnezeul dogmei ortodoxe, înspăimântătoarea zeitate răzbunătoare a legii talionului (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte).

Antropologii gnostici, în loc să râdă cu scepticism – ca antropologii profani – în faţa reprezentărilor Zeilor şi Zeiţelor din diversele panteoane aztece, mayaşe, olmece, toltece, incaşe, chibchaşe, druidice, egiptene, hinduse, caldeene, feniciene, mesopotamiene, persane, romane, tibetane etc. se prosternează la picioarele acestor Divinităţi. Pentru că în ele recunoaştem pe Elohim Creator al Universului.

Gnosticii antici spuneau că o persoană care nu se află pe drumul spiritual trăieşte în deficienţă (contrariul satisfacţiei), şi deficienţa constă în ignoranţă:

Precum ignoranţa cuiva, când ajunge să aibă cunoaştere, ignoranţa sa se evaporă singură; în acelaşi fel obscuritatea dispare când apare lumina, de asemenea deficienţa se evaporă cu satisfacţia. Ignoranţa unei persoane este de asemenea o formă de autodistrugere.

După Dialogul Salvatorului, oricine nu înţelege elementele universului sau ale lui însuşi, este destinat anihilării:

Dacă o persoană nu înţelege cum s-a născut focul, va fi ars de el, pentru că nu-i cunoaşte rădăcina. Dacă o persoană nu înţelege mai întâi apa, nu ştie nimic. Dacă o persoană nu înţelege cum s-a născut vântul care suflă, va fi luat de el. Dacă o persoană nu înţelege cum s-a născut corpul pe care îl poartă, va pieri cu el. Oricine nu înţelege cum a venit, nu va înţelege cum va pleca.

Cum sau unde trebuie să se caute cunoaşterea de sine însuşi? Mulţi gnostici împărtăşesc cuvintele care se atribuie lui Iisus în Evanghelia lui Toma:

Dacă scoţi ceea ce este înăuntrul tău, ceea ce scoţi te va salva. Dacă nu scoţi ceea ce este înăuntrul tău, ceea ce nu scoţi te va distruge.

Acei gnostici recunoşteau că în căutarea Gnozei persoana este aşezată într-un proces solitar, dificil, căci o persoană luptă împotriva rezistenţei interne. Această rezistenţă o caracterizau ca şi dorinţa de a dormi sau de a se îmbăta, adică de a rămâne inconştient. De aceea Iisus (care în altă parte spune: “Eu sunt cunoaşterea Adevărului“) declară că atunci când a venit în lume (Evanghelia lui Toma):

I-am găsit pe toţi beţi, nu am găsit pe nici unul din ei însetat. Şi sufletul meu s-a întristat pentru fiii oamenilor, pentru că sunt orbi în inimile lor şi nu văd; căci goi au venit în lume şi goi pretind să plece din această lume. Dar pe moment sunt beţi.

Acela care caută continuă să caute până găseşte. Când găseşte, se va tulbura. Când se tulbură, va rămâne uimit, şi va stăpâni peste toate lucrurile.

Căutarea conştiinţei cosmice de către fiinţa umană, îşi găsesc referire teologică de asemenea şi în citatele Dr.Serge Hutin, în tratatul său intitulat “Gnosticii”, şi într-un mod particular în următoarele extrase din această operă:

Gnoza este cunoaşterea drumului spre înalt şi a mijloacelor folosite pentru a-l urma. Dar omul poate ajunge la ea doar dacă observă că el însuşi este, în miniatură, lumea întreagă; omul este un microcosmos unde apar toate puterile şi substanţele macrocosmosului; se compune din materie, dar conţine de asemenea Logosul, Spiritul divin viu care stăpâneşte peste toate regiunile superioare ale Cosmosului.

Gnosticul este întotdeauna un om care doreşte să scape de fatalitatea lumii pământene şi să recupereze condiţia luminoasă pe care a posedat-o înainte de cădere.

Fără discuţie că tot acest periplu al sufletului căutând propria sa lumină originară este o constantă a textelor gnostice primitive. Însăşi Gnoza arhaică a afirmat întotdeauna că odată obţinută Auto-gnoza, sau salvarea intimă, fiinţa umană intră într-o castă angelică sau divină.

Există multe aspectele pe care Gnoza tuturor timpurilor vine să le clarifice în materie de teologie, ea fiind fântâna supremă din care ne putem adăpa când ne este sete de cunoaşterea integrală. Adesea ne-am obişnuit să acceptăm opinii dogmatice despre teme atât de controversate şi interesante, ca de exemplu: Care este adevărata natură a lui Dumnezeu? Care este calea pentru a ajunge să experimentăm uniunea noastră cu divinitatea? Există într-adevăr posibilitatea de a obţine faimoasa iluminare la care au aspirat toţi creştinii primitivi, misticii şi asceţii medievali şi, în general, toţi aceia care au năzuit cu adevărat să găsească cunoaşterea supremă?

Să se înţeleagă prin “Fiinţă” partea inteligentă şi cea mai profundă care există în străfundul oricărei creaturi umane. Gnoza oferă Fiinţei elementele care îi permit să se manifeste şi să conducă omul spre divin. Totuşi, Fiinţa are un obstacol pe care este necesar să îl elimine, pentru a-i permite manifestarea sa în noi. Acest obstacol este Eul Psihologic al speciei umane, suma de defecte, de aspecte infraumane interioare, care în diferitele timpuri şi religii a primit alte nume: Satana, Ego sau Ego Inferior, Demon, Agregate Psihologice, Entităţi Nedorite etc.

Esenţa, Conştiinţa, captivă în psihicul uman între diferitele elemente care constituie Egoul, din păcate se procesează dureros în virtutea propriei sale condiţionări, şi astfel cauzează suferinţă. A se cunoaşte cu adevărat pe sine însuşi înseamnă să fi obţinut identificarea cu propria Fiinţă divină.

Fără îndoială, această dezvăluire extraordinară ne invită să murim în noi înşine (psihologic vorbind) pentru ca Fiinţa să se manifeste în noi. Din contră, să continuăm ca şi “Eu/Ego” înăuntrul Conştiinţei adormite semnifică să ne autocondamnăm la propriile infernuri interioare şi, de fapt, să ne resemnăm să ne pierdem sufletul.

Această Moarte, de care ne vorbeşte Gnosticismul, este o schimbare psihologică profundă care trebuie să se proceseze în mod lent în ţara psihologică a fiecărei persoane care aspiră la cunoaşterea eliberatoare. Această schimbare nu se realizează într-un mod dezordonat, nici capricios, ci metodic şi didactic, cu uneltele unei Psihologii Revolutionare, care în acest scop oferă umanităţii corpul doctrinar Gnostic. Gnoza nu pretinde reîntoarcerea la un ascetism de mănăstire şi renunţarea la viaţă, cu traumele de rigoare. Ci propune trăirea vieţii într-un mod corect, în deplin acord cu principiile de viaţă superioare, păstrând vie aspiraţia de a se apropia prin gândurile, emoţiile şi acţiunile sale de Divinitate.

Psihologia Gnostică este vechea Filocalie a egiptenilor şi a vedelor hinduse, şi ea însăşi cunoaşte profund modul de a învăţa fiinţa umană forma corectă de a controla cele cinci funcţionalisme ale corpului uman, şi anume: intelectual, emoţional, motor, instinctiv şi sexual.

Este oare traumatizant să facem ordine în funcţionalismele fiinţei umane? Sau este mai bine să continuăm să fim sclavii emoţiilor inferioare, gândurilor negative, mişcărilor incoerente, instinctelor sălbatice şi unei sexualităţi lipsite de control?

Acest A MURI pentru A NAŞTE manifestări de viaţă (morală, spirituală şi psihică), este spus de Iisus lui Nicodim: «În adevăr, în adevăr îţi spun, că dacă nu te naşti din nou nu vei putea vedea Împărăţia Cerurilor».

Să se înţeleagă prin Ceruri, în acest caz, nu spaţiul celest care ne învăluie, ci «Cerurile de Conştiinţă», dimensiunile subtile ale naturii confirmate ştiinţific de Einstein şi de Hinton în teoria lor despre lumile paralele.

Toate acestea au nevoie să fie provocate în om şi pentru aceasta Samael Aun Weor declara următoarele:

Dorinţa, fornicarea, voinţa de a se remarca, dă naştere la nenorociri şi dezordine, produc o operă adulterată care, incontestabil, rămâne în afara sferei divinale, deşi în ea rămâne închisă Esenţa, BUDDHATA, materialul psihic al creaturii umane.

Căderea omului în degenerare este fundamentul Teologiei tuturor popoarelor antice.

După Filolau, pitagoricul (sec. V î.C), filozofii antici spuneau că materialul psihic, Esenţa, se găsea închisă în Eu ca într-un mormânt, drept pedeapsă pentru vreun păcat:

Platon mărturiseşte la fel, că astfel era şi doctrina orficilor, şi el însuşi o profesa.

Dorinţa de a se distinge ca EGO cauzează întotdeauna dezordinea şi căderea oricărei rebeliuni angelice.

Este evidentă slăbiciunea şi neputinţa deconcertantă a sărmanului „mamifer intelectual“, în mod greşit numit om, de a se ridica din noroiul pământului fără ajutorul divinităţii.

Gnoza afirmă că numai Suflul divin ne poate reîncorpora în Adevăr; însă voinţa şi efortul personal sunt indispensabile – orice ridicare din condiţia actuală este posibilă doar pe baza unor munci personale conştiente (asupra noastră înşine) şi suferinţe voluntare cauzate de munca de auto-transformare (cu ajutorul psihanalizei intime).

Două stări psihologice se deschid în faţa gnosticului:

1. Cea a Fiinţei, transparentă, cristalină, impersonală, reală şi adevărată;
2. Cea a Eului/Egoului, sumă de agregate psihice personificând defectele, a căror singură raţiune de a exista este ignoranţa

Gnoza afirma ca “Eu superior” şi “Eu inferior” sunt de fapt doar două părţi ale aceluiaşi lucru, aspecte distincte ale lui “eu însumi” perceput ca si entitate separata de restul creatiei, si de aceea reprezentind variate faţete a ceea ce e infernal. Eul este un nod fatal pe care trebuie să-l desfacem.

Divinul care locuieşte în profunzimea sufletului, autentica şi legitima facultate cunoscătoare, anihilează Egoul şi absoarbe în „PURUSHA“ sa Esenţa, şi în iluminare totală o salvează. Aceasta este tema lui„SALVATOR SALVANDUS“.

Ziua în care vom reuşi să ne reconciliem cu „HALITUS DIVINALIS“, acea zi va fi aurora nemuritoare şi vom fi purificaţi cum se cuvine pentru a o putea saluta. Când aceasta se va întâmpla, îl vom putea acompania pe înţeleptul rege Solomon, exclamând împreună cu el:

Binecuvântat este cel care atinge Înţelepciunea şi dobândeşte inteligenţa. Pentru că achiziţia sa este mai bună decât argintul şi mai de folos decât aurul. Este mai preţioasă decât perlele şi nu există comoară care să o egaleze.

Poartă în mâna sa dreaptă longevitatea şi în cea stângă bogăţia şi onorurile. Din gura sa izvorăşte justiţia şi poartă pe limbă legea şi mila. Drumurile sale sunt drumuri desfătătoare şi toate cărările sale sunt pace. Este arborele vieţii pentru cel care o dobândeşte; cel care o îmbrăţişează este binecuvântat.

Cu înţelepciunea a sprijinit Jehova pământul; cu inteligenţa a consolidat cerurile.